Activităţi

In data de 29 octombrie a avut loc la Hotel Continental lansarea proiectului implementat de Asociaţia pentru Promovarea Afacerilor în România, care are ca scop îmbunătăţirea sistemului de asigurare a securităţii şi sănătăţii în muncă la nivelul întreprinderilor din judeţul Bihor pentru creşterea adaptabilităţii lucrătorilor şi a întreprinderilor, în conformitate cu reglementările naţionale şi europene din acest domeniu.

Obiectivul specific al proiectului este dezvoltarea resurselor umane din cadrul întreprinderilor din mediul urban şi rural, participante în proiect, prin formarea profesională în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă a 200 de lucrători şi 100 de manageri din judeţul Bihor. În cadrul proiectului se va realiza formarea competenţelor profesionale ale angajaţilor şi managerilor întreprinderilor din domeniul construcţiei, industriei uşoare, respectiv a comerţului, prin furnizarea de trei tipuri de programe de formare profesioanlă: curs acreditat de prefecţionare în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă (Inspector de protecţia muncii), curs de managementul securităţii şi sănătăţii în muncă, curs de perfecţionare - coordonatori în materie de SSM în domeniul construcţiilor. Prin formarea de specialişti proprii în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă proiectul va ajuta la crearea sistemelor funcţionale de asigurare a securităţii şi sănătăţii în muncă la nivelul întreprinderilor vizate.

În cadrul conferinţei au ţinut prezentări dl. Morar Micea Sergiu, specialist în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă din Satu-Mare, şi domnul Rădulescu Ioan, şef serviciu în cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor, care au prezentat câteva aspecte legislative în domeniul SSM, dar accentul s-a pus pe importanţa prevenirii accidentelor de muncă la nivelul întreprinderilor, şi formarea personalului în acest domeniu.

La eveniment au participat angajaţi şi administratori de IMM-uri interesaţi în domeniu, cei pentru care se adresează modulele de curs organizate în cadrul proiectului. După prezentările invitaţilor au avut loc înscrierile persoanelor interesate la cele patru serii de cursuri care se vor organiza pe parcursul toamnei, şi la începutul anului viitor.


În data de 14.01.2009 ora 17.00 va avea loc examenul de promovare a cursului de inspector de specialitate protecţia muncii pentru seria 30.11.2009-28.12.2009.

În data de 03.12.2009 ora 17.00 va avea loc examenul de promovare a cursului de inspector de specialitate protecţia muncii pentru seria 02.11.2009-27.11.2009.

În data de 30.11.2007 a pornit al doilea curs de inspector de specialitate protecţia muncii.
Perioada cursului: 30.11.2009-28.12.2009
Cursurile se desfăşoară zilnic între orele 16.00-20.00 de luni până vineri.
Locaţia cursului: Oradea str. Mihai Viteazul nr.3 etaj 1 sala 13A
Lectori:
Vesa Simona
Derzsi Juditha
Morar Mircea Sergiu
Crisan Liviu
Isai Vasile
Radulescu Ioan


În data de 02.11.2007 a pornit al doilea curs de inspector de specialitate protecţia muncii.
Perioada cursului: 02.11.2009-27.11.2009
Cursurile se desfăşoară zilnic între orele 16.00-20.00 de luni până vineri.
Locaţia cursului: Oradea str. Mihai Viteazul nr.3 etaj 1 sala 13A
Lectori:
Vesa Simona
Derzsi Juditha
Morar Mircea Sergiu
Crisan Liviu
Isai Vasile
Radulescu Ioan

Home | Noutăţi | Despre noi | Prezentare proiect | Activităţi | Legislaţie | Galerie foto | Contact

Acest site web nu reprezintă în mod necesar poziţia oficială a Comisiei Europene.
Raspunderea privind corectitudinea şi coerenţa informaţiilor prezentate revine iniţiatorilor site-ului web.

Copyright 2008 Asociatia Română pentru Promovarea Afacerilor din România

 
riskprevention  | 2008
powered by EMERiGOS
web design oradea